Cine Suntem - Betania Krems

Biserica Betania KremsPenticostală





Betania Logo
Accesați conținutul

Cine Suntem

Betania
Cine Suntem


ISTORICUL BISERICII BETANIA-KREMS

Data înființării bisericii: Septembrie 1992
Adresa: 3500 Krems, Arbeitergasse nr.12
Numărul de membrii: cca 20

La această adresă am funcționat un an și patru luni, până la 31.12.1993.
Începând cu 01.01.1994 ne-am mutat cu Biserica în Körnermarkt nr.13 chiar în centrul Kremsului, la un loc de smerenie într-un Keller adânc de cca. 10-12m unde trebuia să coborâm două rânduri lungi de scări. Pentru că nu existau geamuri, beneficiam de o ventilație destul de simplă: două țevi groase, pe una intra aer proaspăt, iar pe cealaltă era extras aerul consumat.
În acest Keller am continuat lucrarea doar cu o mână de credincioși, pentru că unii dintre frații noștri membri au preferat să se mute la Viena, alții la Linz, alții la Neudau. Atunci Dumnezeu și-a arătat măreția și slava dăruindu-ne un HAR deosebit prin faptul că au început să vină la mântuire oameni din lume, Români de care habar nu aveam că locuiesc în Krems, pe care nici nu-i cunoscusem până atunci, dar la care Dumnezeu le-a atins inima cu dragostea Lui, atrăgându-i la El.
Astfel că la sfârșitul verii lui ‘94 a avut loc primul botez în apă curgătoare la Dunăre în Mautern, unde patru suflete au încheiat un legământ cu Domnul în apa botezului. Pe toată perioada scurtă cât Biserica a funcționat în Keller, s-au întors la Domnul mai bine de douăzeci de suflete încheind legământ cu Domnul în apa botezului. Unele sunt aici în Austria, altele s-au repatriat în România. Din cauza unor lucrări de amenajare și de susținere pentru consolidarea tavanului care începea să se crape la sala principală din Keller unde se țineau serviciile divine, am fost nevoiți să căutăm o nouă sală unde să ne putem strânge laolaltă. Aici am funcționat timp de doi ani si douä luni. Îmi doresc să mai lucreze Domnul și azi ca atunci!
La data de 25.02.1996 ne-am mutat pe Strada Admonterstrasse Nr.5 în 3495 Rohrendorf, la marginea Kremsului. Aici s-a găsit o locație considerată ca foarte bună pentru timpul acela, unde întâi Biserica a plătit chirie, apoi a cumpărat localul, devenind proprietatea Bisericii. Slăvit să fie Domnul că împotriva tuturor împotrivirilor Domnul a dat biruință și astfel s-a mai făcut un pas înainte pentru a nu mai depinde de vechiul proprietar care oricând ne putea ori da afară, ori să ne mărească chiria ceea ce era destul de frecvent atunci, având deja experiența a două locașuri în care am funcționat ca Biserică.
Cu noi s-a împlinit versetul care spune: ”Ai fost chemat când erai rob? Să nu te neliniștești de lucrul acesta; dar dacă poți să ajungi slobod, folosește-te“. 1Cor. 7: 21, și incă un verset: “Să nu datorați nimănui nimic, decât să vă iubiți unii pe alții“ Rom. 13: 8. Domnul să ne ajute pe toți. Cu puțin timp în urmă, la data de 19 septembrie 2010, Biserica “Betania-Krems” a serbat o dublă sărbătoare: botezul în apă a patru suflete și împlinirea a 18 ani de la data deschiderii acestei biserici. De-a lungul acestei perioade, din biserica noastră s-au desprins două grupări, care au format încă două biserici în Krems: una Baptistă și una Penticostală. Dar, slăvit să fie Domnul că cei mai mulți frați au rămas în biserica „mamă“ făcând astfel dovada unității și a legăturii frățești așa cum ne-a poruncit Domnul Isus. A Lui să fie toată slava, în vecii vecilor. Astăzi la data când scriu aceste rânduri, registrul de evidență a Biserici “Betania-Krems” depășește cifra de o sută de membri majori și are aproape tot atâția copii. Ne bucurăm de pace si ne silim cu întreaga biserică să umblăm în frica Domnului, crezând că făcând așa, cu ajutorul Duhului Sfânt ne vom înmulți în continuare, lărgind astfel hotarele Împărăției lui Dumnezeu și mai mult, împlinind mandatul pe care Domnul Isus l-a dat fiecărui ucenic al Său: de a fi sare și lumină, apoi de a vesti Sfânta Evanghelie tuturor celor din jurul nostru întâi cu fapta, apoi cu vorba. Așa să ne ajute Dumnezeu la fiecare. Amin. Apropiindu-mă de încheierea acestui scurt, chiar foarte scurt istoric al Biserici “Betania-Krems”, pentru că la început am prezentat componența primului comitet, permiteți-mi vă rog să vă prezint numele fraților din actualul comitet, frați scumpi cu care ne dăm toate silințele să slujim lui Dumnezeu și semenilor noștri, în măsura darului, chemării și harului pe care Dumnezeu l-a împărțit fiecăruia, fără să o luăm nici înainte și fără să rămânem nici în urmă, “ci credincioși adevărului, în dragoste, să creștem în toate privințele…”Efes. 4: 15a.
Pe perioada 1992-2010 Biserica “Betania-Krems” a fost păstorită de următorii frați: Pesel Stefan, Feher Mihai, Sătmărean Leontin și Vlas Ionel. Vreau să le mulțumesc tuturor și pe această cale pentru slujirea de care au dat dovadă, și doresc ca Dumnezeu să-i binecuvinteze și să le răsplătească osteneala.

De asemenea mai doresc ca bunul Dumnezeu să ne ajute pe toți să-I slujim din toată inima, să facem întotdeauna numai voia Lui, și să-i rămânem credincioși până la sfârșitul vietii. Amin.

© Copyright Biserica Penticostală Betania Krems
Înapoi la conținut